Trei texte scrise de(spre) copii

 Textul lui Andrei Ciurea. Am amortit in fata televizorului cind am citit biletelul difuzat de ştiri. Cînd vezi aşa ceva nu mai comentezi, nu mai formulezi realitatea cît de bine poţi: mă rog, eu am tăcut cuminte. Citez trei variante publicate de presa (Gîndul l-a numit pe copil “Ştefan Ciurea”):

 Sînt diferenţe de stil de transcriere probabil. Nici pe astea nu le comentez. Textul arată necesitatea acelei stări numite “reculegere”. E atunci cînd trebuie să faci pauză de interpretare şi de găsit explicaţii.  Mi-a plăcut

reacţia sindicatului franţuzesc Snes

care i-a atras atenţia lui Sarkozy că nu e normal să se folosească de scrisoarea unui adolescent erou, Guy Môquet, executat in al doilea razboi mondial de nazisti. Sarkozy recomandase lecturarea acestei scrisori în liceele franţuzeşti, în fiecare octombrie. Mă rog, rîcîieli politice cretine pe lîngă un text care pur şi simplu împietreşte: 

Un articol excelent în New Yorker

contine, printre altele si o meditatie a lui Kasparov, unul dintre puţinii care ii mai tin piept macar simbolic lui Putin, despre propria copilărie. Meditaţie surprinzătoare şi de o melancolie teribilă (care m-a dus cu gîndul şi la personajul Ender al lui Orson Scott Card):