După o săptămână de bătălie acerbă în social media între militanții celor două tabere care se confruntă în acest moment pentru șefia PNL, verdictul voturilor la sondajul online publicat pe VoxPublica.ro este clar: Ludovic Orban și-a luat revanșa și a câștigat competiția în care a avut un singur rival, față de sondajul precedent de acum o lună: Florin Cîțu.
Data trecută, actualul premier a bătut toate recordurile de audiență și a întrecut toate așteptările, clasându-se el pe locul întâi, iar Orban a fost pe locul 3.Marea surpriză a fost atunci Robert Sighiartău, actualul secretar general al partidului și aliat cu Florin Cîțu în competiția internă din PNL., care s-a clasat al doilea, înaintea lui Ludovic Orban.De data aceasta însă, verdictul celor care au accesat sondajul nostru a fost clar:
Locul 1: LUDOVIC ORBAN - 1052 de voturi
Locul 2: FLORIN CÎȚU - 798 de voturi
În sondajul precedent, publicat pe 26 mai pe platforma VoxPublica.ro, Cîțu se detașase câștigător la un scor fără dubii, astfel:Florin Cîțu…………………784 de voturiRobert Sighiartău….. 472 de voturiLudovic Orban………..444 de voturiIlie Bolojan……………….222 de voturiEmil Boc……………………..47 de voturiRareș Bogdan……………26 de voturiRaluca Turcan……………21de voturiAltcineva……………………..54 de voturiRezultatul tranșant de partea liderului PNL, de data aceasta, se explică prin mobilizarea echipei sale de campanie, care a reușit să organizeze un vot de grup mai consistent decât în cazul lui Florin Cîțu pentru această ultimă bătălie online.Competiția internă din PNL continuă însă pe toate fronturile, cu accente tot mai dure.Dacă inițial, cele două tabere s-au comportat elegant și cu mănuși una față de cealaltă, în ultima vreme competiția a degenerat în atacuri frontale între echipele celor doi candidați la șefia PNL.
NOTĂ 1
.
În clasamentul final, s-au contorizat doar voturile înregistrate (până luni, 21.06.2021, ora 10.45) pe platforma
VoxPublica.ro
, nu și cele exprimate în diverse grupuri și pagini de facebook, după cum nici mesajele de susținere ale unui candidat anume pe rețelele de socializare, care au fost mult mai numeroase dar nu se încadrau în măsurătoarea online așa cum a fost ea anunțată inițial.
NOTĂ 2
.
Rezultatul final al sondajului nu reprezintă un sondaj de tipul clasic, ci este doar o măsurătoare online la care au participat doar cei care au luat la cunoștință de întrebarea lansată pe platforma
VoxPublica.ro
, care nu exprimă obligatoriu starea reală de spirit din competiția internă de partid, ci doar o ipostază a acestei competiții, la un moment dat.