Scurtă poveste de la poarta mănăstirii

-Domnu, îmi daţi şi mie un bănuţ? Nu-i dau, m-am săturat de famila ei gălăgioasă şi beţivă. Cât e ziua de mare, se ceartă, se bat, se înjură ca la uşa cortului, deşi sunt la poarta bisericii. Mă urmăreşte până la scara blocului. -Domnu, îmi daţi şi mie un bănuţ? Tot nu-i dau. Tatăl o se facă iar muci, are s-o caftească pe mamă, unchiul va sări să o apere, mătuşa va prinde primul puradel şi-l va trosni cu el pe "tu ce te bagi, mo?", bunica va face un atac spectaculos de inimă, tatăl îi va administra o corecţie mamei şi pentru asta, enoriaşii vor traversa zgribuliţi de scârbă pe tortuarul celălalt, închinându-se evalvios. Scena se repetă mai multe zile, de fiecare dată când cobor din maşină. Tot nu-i dau bănuţul. Vine şi weekendul trecut. Domnu, îmi daţi şi mie un bănuţ să-mi iau rechizite? Ascult o placa nouă, iar ezitarea mea o încurajează. -Vă rog, domnu, să-mi iau şi eu nişte rechizite. -Ce sunt alea rechizite? O tăcere lungă, cu ochii frumoşi, de copil, plecaţi în pământ. N-au învăţat-o şi partea asta. Totuşi, îi dau bănuţul.