România· 3 min citire

...presa clujeana ca El Zorab: o mie de techini primesti?

Vox Publica
Scris de Vox Publica Publicat: 14 apr. 2009, 08:17

- "O mie de ţechini primeşti? - "O, paşă, cât de darnic eşti! Mai mult decât în visul meu! Să-ţi răsplătească Dumnezeu, Aşa cum îmi plăteşti! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de ţechini - De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi, De-acum vor fi şi ei bogaţi, N-or cere la străini! Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerşi copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrema; Şi vor avea şi ei ce da Săracilor de-acum! - Si-acum stirea seaca: <strong>CJ Cluj face un parteneriat publicprivat cu presa</strong> <strong>Aflate în plină criză, instituţiile de presă din Cluj</strong>

- "O mie de ţechini primeşti? - "O, paşă, cât de darnic eşti! Mai mult decât în visul meu! Să-ţi răsplătească Dumnezeu, Aşa cum îmi plăteşti!

Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de ţechini - De-acum, de-acum ei sunt scăpaţi, De-acum vor fi şi ei bogaţi, N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerşi copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrema; Şi vor avea şi ei ce da Săracilor de-acum! -

Si-acum stirea seaca:

CJ Cluj face un parteneriat publicprivat cu presa

Aflate în plină criză, instituţiile de presă din Cluj au aflat ieri că vor primi un balon de oxigen din partea Consiliului Judeţean Cluj.

Preşedintele acestei instituţii a declarat că intenţionează să ajute presa clujeană aflată în dificultate cu suma de un milion de lei. Alin Tişe a declarat că ajutorul va fi unul transparent şi va fi oferit printr-o modalitate acceptată unanim de toate instituţiile media din Cluj.

„Nu va fi un ajutor de genul să vină patronul şi să ia banii

cu punga şi să plece. Va fi vorba despre un raport contractual prin care încercăm să ajutăm trusturile media să-şi menţină angajaţii şi să nu dea faliment.

Aceşti bani pot fi alocaţi pe baza unor parteneriate public-privat prin care instituţiile media se angajează să mediatizeze acţiunile Consiliului Judeţean Cluj, să promoveze judeţul Cluj

”, a spus Alin Tişe.

Suma care va fi pusă în joc şi care va fi alocată din bugetul Consiliului Judeţean este de un milion de lei. „Vreau să mă întâlnesc cu patronii de presă şi să discutăm despre modalitatea concretă de parteneriat. Trebuie să fie un acord unanim al acestora asupra unei modalităţi de împărţire a banilor. Este o premieră în România”, a precizat Tişe.

Este, fara indoiala. Abia astept sa vad criteriile dupa care vor fi impartiti banii: Tiraj? Audienta? Datorii? Sau o reflectare "corecta" a CJ?

Dar daca?...

El strânge banii mai cu foc, Şi pleacă, beat de mult noroc, Şi-aleargă dus d-un singur gând, Deodată însă, tremurând, Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, şi pal Se clatină, ca dus de-un val, Apoi la cal priveşte drept; Cu paşii rari, cu fruntea-n piept, S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând Şi-n aspra-i coamă îngropând Obrajii palizi: - "Pui de leu, Suspină trist. Odorul meu, Tu ştii că eu te vând!

...si-atunci?

El scoate grabnic un pumnal, Şi-un val de sânge, roşu val De sânge cald a izvorât Din nobil-încomatul gât, Şi cade mortul cal.

Stă paşa beat, cu ochi topiţi, Se trag spahiii-ncremeniţi. Şi-arabul, în genunchi plecat, Sărută sângele-nchegat Pe ochii-nţepeniţi.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni Şi-aruncă fierul crunt din mâini: - "Te-or răzbuna copiii mei! Şi-acum mă taie, dacă vrei, Şi-aruncă-mă la câini!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Vox Publica și pe Google News

Vocile Cetății

Mai multe știri din România