Pătrăşconiu mă obligă să ascult muzică la serviciu

De câteva zile sunt obligat să stau cu căştile pe urechi din cauza lui Cristi Pătrăşconiu. M-a auzit vorbind despre o operaţie pentru aducerea septului pe calea cea bună şi de atunci nu se mai satură să-mi descrie zgomotul frezei sau durerea atroce pe care o simţi când sunt scoase feşele, cu o acurateţe ce-l recomandă drept scenarist pentru următorul Saw. Dat fiind că birourile noastre sunt mult prea aproape, singura scăpare sunt căştile şi muzica dată cât mai tare. Iar asta, după cum se poate citi pe cotidianul.ro, poate să cauzeze. Aştept sprijin sau despăgubiri din partea conducerii :-) . Mă rog, acesta a fost pretextul pentru piesa pe care voiam să o împart cu voi. Astăzi, ceva de la unul dintre părinţii bossa novei, Antonio Carlos Jobim. L-a descoperit pe Jobim acum vreo şapte-opt ani, la recomandarea furmizorului meu de cd-uri pirat (nu mă judecaţi, acum nu mai cumpăr decât muzică cu licenţă, ceea ce v-aş ruga să faceţi şi voi). El mi l-a recomandat, probabil, pentru că nu-l vindea, eu l-am cumpărat pentru că oricum nu conta dacă mai adăugam o ciudăţenie în colecţie. Deşi a trecut atâta vreme de când o ascult, melodia asta încă are darul să mă calmeze. WES MONTGOMERY-INSESATEZ