Oamenii ăia de la Muse erau altfel

Am fost la concertul Muse şi Brett Anderson. Am văzut un public care m-a făcut să cred că există o Romanie şi pentru de ăştia ca noi. Să vezi oameni cîntînd hiturile Suede sau Muse, dînd din cap pe o muzică mişto care nu părea făcută pentru Romania, tărîm neguros al muzicilor prăfuite purtate de rockeri cu părul făcut permanent. Sîmbătă a fost altceva, cu totul altceva decît rockeri decoraţi de preşedinţi. Sîmbătă a fost altceva decît vineri, cu alte cuvinte. Publicul. Vreun sfert erau adolescenţi care încă îşi adaptează organismul la alcool amestecat cu muzică tare. Alt sfert era alcătuit din oamenii care vor să fie la zi cu tot ce se întîmplă în Bucureăti şi care au dorinţa inexplicabilă pentru mine de a spune prezent şi boşorogilor de la Roling Stones şi celor de la Muse. Iar jumătate mi-au părut a fi oameni care se regăseau cu uimire care aruncau priviri în jur şi constatau că există totuşi un colţişor şi pentru ei. Ăia îs România mea şi a prietenilor mei. Scuzaţi patetismul.

Despre concert aş spune multe, dar nu am terminologie să analizez sound sau desfăşurarea tehnoilogică de forţe. Am avut o nostalgie că nu i-am văzut pe Suede acum 10-15 ani, pe cînd eram în liceu, şi cînd erau atît de buni. Anderson se ţinea bine încă şi suna mai mult decît bine, oricum. Muse au rupt, fără efuziuni în plus, fără să cerşească atenţie, s-au înfipt în scenă şi au livrat perfect ce aveau de livrat. Sper să nu aud şi acum că n-au zis de destule ori "Hello, Romania, hello, bucharest". Bucureşti n-a mai fost un oraş de provincie ultraaglomerat aşa cum reuşeşte să fie de prea multe ori...