An electoral. În loc de reguli de intrebuinţare a acestui blog

Cum bag de seamă că iar se întărîtă treaba – an electoral, de! – nu vă mai bat la cap cu „aşa da aşa nu”. Vă propun o istorioară. Şi vedeţi dvs ce faceţi cu ea, În „Scrisori provinciale” Ştefan Bănulescu povesteşte despre un calemgiu ambulant care scria în locul necunoscătorilor de carte ce ar fi vrut ei să scrie dacă ar fi ştiut s-o facă. Calemgiul avea ca instrumente de lucru hîrtie, tocul de scris, călimara cu cerneală în care înmuia tocul şi nisip cu care usca cerneala de pe foile scrise. Afacere sigură şi de durată, dar într-o zi calemgiul se retrage, deşi ar mai fi avut muşterii berechet. De de? Simplu: cerneală mai avea dar nu mai avea nisip. Calemgiul care sigila astfel, cu nisip, în loc de sugativă, cuvintele pe care le scria pe hîrtie – să nu se întindă cerneala şi să dispară astfel cuvintele sau să nu devină indescifrabile, voia să fie sigur că ceea ce scria el acolo n-avea să devină altceva. Calemgiul era un anonim nenorocit, n-avea nici măcar pseudonim, dar avea tot atîta respect faţă de cuvîntul scris ca şi un autor cu nume şi prenume pe o copertă de carte.