Am descoperit ce nu-mi place la Basescu

Cred ca am gasit explicatia inexplicabilei mele idiosincrazii (asta e un pic de pleonasm, dar l-am lasat asa ca par mai interesant) fata de Traian Basescu. Ideea ca acest politician incearca sa-mi vinda lucruri de care stiu ca am nevoie dar pe care el stie bine ca nu le are si nici nu le poate obtine. Asta fac politicienii, veti spune. Da, dar la el simt in plus o anumita violenta a “negocierii”. E un sentiment asemanator celui pe care-l am cind mi se-ntimpla sa fiu acostat pe Magheru de cite un “peste” care imi susura la ureche, de regula in engleza, o “oferta” de nerefuzat. Disconfort e putin spus. E pur si simplu un soi de frica de a refuza, fie si politicos. Am impresia ca, indiferent ce zic, trebuie sa ma astept la o reactie violenta, la o injuratura sau chiar la un pumn in gura. Solutia la care recurg e sa tac, sa ma fac ca nu vad si nu aud si sa grabesc pasul. Mi-am dat seama de asta, in timp ce incercam sa-mi explic de ce a simtit Traian Basescu nevoia de a se duce la lansarea euro-candidatilor PD, stiind foarte bine ca va fi criticat pentru acest gest chiar de catre o parte din fanii sai. Eu n-o sa-l critic. Mai bine-mi rumeg explicatia “inexplicabilei mele idiosincrazii”. Plus: Urmeaza Tariceanu.