Actorul, regizorul şi şacalii de presă

Mă sună plîngînd o colegă de redacţie pe care o rugasem să vorbească despre Ştefan Iordache cu cei care l-au cunoscut. Un regizor de film mai temperamental căruia i-a telefonat printre primii, rugîndu-l s-o scuze că îl sună într-un asemenea moment, o uşuieşte – „Sînteţi nişte şacali!” Nu e primul care spune aşa ceva despre jurnalişti. Colega mea, care l-a cunoscut pe Ştefan Iordache -  l-a intervievat şi îl vizita la repetiţii şi în cabină, plîngea ea oricum, de părere de rău că a murit un om la care ţinea foarte mult. Regizorul de film, în sensibilitatea lui de artist, şi-o fi închipuind că jurnaliştii sînt nişte cîini fără suflet care se bucură cînd moare cineva, să aibă ce scrie. Nu, domnul regizor, suferă şi ei ca dvs, dar datoria lor e să comunice publicului părerea dvs de rău şi să nu dea o simplă ştire de două rînduri despre dispariţia unui om ca Ştefan Iordache.