N-am cu cine

Cât a existat, alternativa mea la fiecare exerciţiu electoral a fost URR. I-am votat constat, în ciuda faptului că şansele lor de a intra în Parlament sau de a obţine vreun post de primar n-au existat niciodată. Cei cărora le-am spus opţiunea au zis că e un vot nul. Eu l-am luat drept o investiţie, am crezut sincer ca URR poate creşte. Încet, dar va creşte, de la un scrutin la altul. A dispărut, iar acum nu mai găsesc nici o alternativă, nu văd nici un partid suficient de curat încât să mă convingă să-l susţin, prin ştampilare, cu conştiinţa relaxată. Spre exemplu, pentru prezidenţialele de anul acesta, un Tudorici ar fi fost excelent. Altfel, rămâne varianta lui Rogozanu, o căsuţă albă şi sictirită.