Noul tronson are o lungime de 3,5 kilometri și cuprinde șase benzi de circulație, dintre care două sunt destinate transportului public, precum și piste pentru biciclete.
Tronsonul I Cluj-Napoca–Florești al centurii metropolitane a fost inaugurat, marți, în prezența primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
În valoare de 23 de milioane de euro, investiția a fost realizată cu fonduri europene, relatează Agerpres.
2 benzi pentru transport public și pentru pentru biciclete
Benzile dedicate autobuzelor reduc timpul de parcurgere a traseului de la 23 la doar opt minute, a precizat edilul.
„Asta înseamnă respect pentru timpul cetăţeanului, mai puţină poluare în Cluj şi o decongestionare a traficului. Este o lucrare cu care ne mândrim. O data cu finalizarea acestui tronson Cluj–Floreşti, cu benzi dedicate pentru transport public, ca de altfel şi pentru Salvare, vom avea şi autobuze electrice introduse pe ruta Cluj–Floreşti. De luni, 7 septembrie, o data cu începerea noului an şcolar, numărul de autobuze pe ruta Cluj–Floreşti va fi mărit cu 40%, iar cel puţin trei autobuze electrice vor deservi şi ruta Cluj–Floreşti, rută care până acum nu era deservită cu autobuze electrice. (...) Probabil avem cea mai frumoasă intrare într-un municipiu din România, intrarea dinspre Floreşti spre Cluj-Napoca”, a declarat Emil Boc.
Noul tronson are o lungime de 3,5 kilometri și cuprinde șase benzi de circulație, dintre care două sunt destinate transportului public, precum și piste pentru biciclete.