Relaxare a măsurilor anti-COVID în Marea Britanie. Școlile se redeschid pe 8 martie

Relaxare a măsurilor anti-COVID în Marea Britanie. Școlile se redeschid pe 8 martie

februarie 22, 2021 0

Şcolile din Anglia vor fi redeschise pe 8 martie, iar persoanele care provin din două familii diferite şi grupurile alcătuite din cel mult şase persoane vor putea să se întâlnească din nou în aer liber începând din 29 martie, pe măsură ce restricţiile anti-COVID-19 sunt relaxate în această unitate teritorială a Marii Britanii, a anunţat luni coordonatorul britanic al campaniei de vaccinare, Nadhim Zahawi, citat de Reuters.

„Părerea noastră este aceea că va fi o redeschidere graduală a întregii Anglii, nu una pe regiuni”, a declarat oficialul britanic pentru postul radiofonic LBC Radio.

„Mai întâi copiii, apoi prioritatea o reprezintă şcolile, unde două persoane vor putea să se întâlnească în exterior şi chiar să bea o cafea împreună, iar toate aceste lucruri vor deveni posibile pe 8 martie. Apoi, pe 29 martie, două familii sau grupuri de cel mult şase persoane vor putea să se întâlnească şi sporturile în aer liber vor putea fi din nou permise”, a mai spus Nadhim Zahawi.

Potrivit aceluiaşi oficial britanic, datele medicale actuale arată faptul că vaccinurile s-au dovedit eficiente în reducerea transmiterii maladiei COVID-19.

„E suficient să vă spun că datele arată bine”, a declarat Nadhim Zahawi pentru postul de televiziune Sky News, atunci când a fost întrebat de reporteri dacă vaccinurile sunt eficiente în reducerea numărului de infectări cu noul coronavirus şi a numărului de spitalizări asociate maladiei COVID-19.

„Nu ne-am fi aflat aici acum, în această dimineaţă, să vă spunem că vom redeschide şcolile pe 8 martie şi… întrucât vacanţa şcolară începe pe 29 martie, vom permite regula ca două familii şi grupuri de şase persoane să poată să se întâlnească în exterior… Nu v-am anunţa aceste lucruri dacă nu am fi încrezători că programul de vaccinare începe cu adevărat să îşi arate roadele”, a mai spus oficialul britanic, relatează Agerpres.

Sursa: Realitatea de Diaspora

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.