Lupta anticorupție împotriva oligarhilor pro-ruși din Kiev, motiv pentru asaltul lui Putin în Ucraina

Lupta anticorupție împotriva oligarhilor pro-ruși din Kiev, motiv pentru asaltul lui Putin în Ucraina

ianuarie 23, 2022 0

Mai mulți experți internaționali sunt de acord în a sublinia drept cauză importantă pentru intenției Rusiei de a ataca Ucraina faptul că, în ultimele luni, s-a văzut hotărârea Guvernului de la Kiev de a urma o cale independentă și viguroasă împotriva Moscovei.

William Alberque, directorul Departamentului de Strategie, Tehnologie și Controlul Armelor al Institutului Internațional de Studii Strategice, evidențiază „o serie de procese judiciare împotriva oligarhilor și foștilor politicieni din mediul regimului pro-rus al fostului președinte”.

E vorba de Viktor Ianukovici, care a refuzat să plece de la putere deși pierduse alegerile. Rusia a trimis în apărarea sa trupe ale serviciilor secrete ale Armatei care au tras în populația civilă ce protesta împotriva lui Ianukovici.

În cele din urmă, acesta a fugit în Rusia.

Iar acum apare o acțiune judiciară anticorupție care subminează semnificativ capacitatea Moscovei de a influența jocurile la Kiev, prin urmărirea penală și condamnarea unora dintre figurile sale de referință.

„Cred că în ultimele luni Putin a ajuns la concluzia că, pentru prima dată din 2014, dinamica nu mai este în favoarea lui în Ucraina, că timpul joacă împotriva lui”, spune Nicolás de Pedro, șeful Departamentului de Cercetare al Institutului Statecraft of London, care este de acord că urmăririle penale și condamnările sunt un factor puternic.

Andrei Kortunov, directorul general al Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale — un think-tank cu legături cu guvernul — atrage atenția către unul dintre argumentele oficiale ale Rusiei, care, de asemenea, lovește atitudinea Kievului, dar dintr-o perspectivă diferită.

„Moscova este îngrijorată de faptul că Kievul are în vedere rezolvarea problemei Donbasului prin abaterea de la acordurile de la Minsk și prin utilizarea puterii militare. Moscova vrea să descurajeze această tentație”, spune el, pentru El Pais.

Este adevărat că a existat o îmbunătățire constantă a forțelor armate ucrainene, iar livrarea de drone armate turcești – care s-a dovedit eficientă în conflictul Nagorno-Karabah dintre Azebaijan și Armenia – este o dezvoltare semnificativă.

Cu toate acestea, Ucraina nu a primit arme cu adevărat destabilizatoare și nici nu există nicio dovadă clară a dorinței Kievului de a lansa o ofensivă împotriva Donbasului.

Pe plan internațional, mai mulți experți consideră că situația globală ar fi putut contribui la motivarea lui Putin să acționeze.

Carmen Claudín, cercetător senior la think tank-ul CIDOB, subliniază că „Rusia crede că SUA vrea să se concentreze pe prioritatea sa, care este China, și diagnostichează pe bună dreptate că UE este slăbită de diviziunile sale interne, cu contradicții atât în ​​interiorul statelor membre, cât și între ele”.

În Germania, un guvern de coaliție cu poziții divergente în această chestiune tocmai a preluat mandatul, iar Franța este pe cale să intre în campanie electorală.

În afara UE, nici cealaltă putere europeană, Regatul Unit, nu trece printr-o fază de mare putere. Un moment oportun, deci, pentru a lansa un atac asupra Ucrainei.

SUA anunță că pregătesc un răspuns ”sever” dacă Rusia invadează Ucraina

Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat Rusia că, în cazul în care „un singur militar rus” ar intra în Ucraina „într-un mod agresiv”, o astfel de acţiune va declanşa un răspuns „sever” din partea SUA şi a aliaţilor săi, informează CNN.

Joe Biden a afirmat că a fost „foarte clar” în discuția cu preşedintele rus Vladimir Putin că „Dacă un grup de unităţi ruse, indiferent care ar fi el, traversează frontiera Ucrainei, este o invazie”.

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.