…life is but a dream?

martie 30, 2009 0
Row, row, row your boat,
Gently down the stream.
Merrily, merrily, merrily, merrily,
Life is but a dream.

 ampi13
Atata doar ca visurile se pot transforma in cosmaruri cand ti-e lumea mai draga. Iar noua ne era draga lumea cand am parasit tabara de pe Raul Termitelor si-am luat-o, in canoe, pe Ampyiacu in jos spre Pucaurquillo. Ne vazusem visul cu ochii si fusese mai simplu decat ne-am fi asteptat. Ajunsesem pana acolo unde omul alb nu mai pusese piciorul (ba, cu putina imaginatie, pana acolo unde nici macar indienii nu pasisera) si eram teferi.  Oasele la locul lor, matele in ordine, nimeni nu murise, nimeni nu fusese muscat, impuns, impuscat, de foame nu murisem, de dizenterie scapasem, invatasem sa traim „one day at the time”. Ne imprietenisem unii cu altii. Cand esti izolat n-ai decat doua solutii: ii „dusmanesti” pe ceilalti sau te imprietenesti cu ei. Noua avusesem noroc de varianta a doua.
ampi3
Inca putin si eram in „civilizatie”. Inca putin, insa, poate insemna foarte departe – pe dinlauntru.
ampi2
Am pornit pe la miezul noptii. Era luna plina oglindita in apa, era Crucea Sudului – tot tacamul cuvenit unei caltorii romantice. Mergeam la vale, motorul torcea lin, benzina aveam suficienta – ce se mai putea intampla? Multe.
ampi8
Multe se mai puteau intampla si am inceput sa-mi dau seama de asta la vreo jumatate de ora dupa plecare. Canoea era incarcata pana la refuz. Daca te tineai de margine, degetele iti intrau in apa. De obosit, eram obositi cu totii, dar mai ales Pacco si Freddy care vanasera, practic, o zi si-o noapte. (Si, reamintiti-va, in Amazon se face noapte la sase seara, asa ca opt sau noua seara era deja tarziu pentru bioritmul nostru.)
Row, row, row your boat…
ampi4
Motorul torcea linsitit. Paco statea la varful canoei, cu lanterna mea in mana. Urma suprasemnatul, pe urma Florin si Aukcoo. Intre noi saci, cratite cu maimute prajite si orez. La coada canoei, Betto scotea la rastimpuri apa. Freddy conducea propriu-zis canoea. In functie de cum semnaliza Paco, o lua mai la stanga sau mai la dreapta, mai repede sau mai incet.
ampi9
O vreme am sporovait, recapituland intamplarile din jungla. Pe urma Aukcoo si Florin au mers la culcare. Si-au tras o prelata albastra de plastic peste cap, sa nu-i deranjeze umezeala si dusi au fost.  Inainte de adormi, Aukcoo a avut grija sa-mi reaminteasca: „Mai stii c-ati semnat un contract cand mi-ati dat banii?” Sigur ca stiam. „Ei bine, una dintre clauze zicea ceva ca nu aveti voie la plangeri”. Si cu asta si-a tras prelata albastra peste cap, a chicotit, si a mers la culcare. Florin deja dormea ca haiducii prin doine. N-avea nici el griji. Betto si-a tras haina peste cap si sa- cuibarit si el la fundul canoei. Somnn usor, vise placute, puricii sa te sarute!
ampi5
Am ramas treaz din doua motive: (1) din solidaritate; (2) de frica. Din solidaritate – oamenii astia vanasera mainutze si mohasi pentru familiile lor, iar acum erau obligati sa nu doarma doar pentru ca noi, „gringos”, ne dorisem o plimbare romantica, la lumina lunii; macar atat putea, face – sa raman treaz alaturi de ei. De frica – pe masura ce treca timpul noaptea devenea tot mai neagra, calatoria tot mai putin romantica. Dupa cum prevazuse Freddy, luna plina se ascunsese dupa nori, Crucea Sudului disparuse si ea; colac peste pupaza, incepuse sa coboare negura pe rau – cum sa-i zici? ceata? e prea putin; sunt valatuci de „negura” care se lipesc de ochelari.
ampi10
De cateva ori am asistat la accidente ratate in ultimul moment, cand raza lanternei tinuta de Paco agata in ultimul moment, ba un ditamai trunchi de copac plutind intre doua ape, ba o creanga coborata de undeva, de sus, care ne-ar fi putut lua capetele (alora care mai eram treji si le tineam sus:). Pentru orice om treaz era limpede: coborarea pe timp de noapte era o adevarata ruleta ruseasca.
ampi14
Daca ne rasturnam calarind vreun trunchi de copac, daca pe Paco l-ar fi lovit o creanga peste fata, daca orice s-ar fi intamplat, ne-am fi gasit intr-o situatie disperata. Presupunem ca scapam de la inec si inotam pana la mal. Cum ne-am fi gasit unii pe altii pe intuneric? (Aveam in buzunar o bricheta impermeabila si la brau cutitul, dar cam atat.) Cum ne-am fi apropiat unii de altii intr-o jungla care, la margini, e pur si simplu inaccesibila? Bun, Sa zicem ca faceam cumva si ne regrupam (dar daca nu? Ce faceam atunci? – nu stiu). Pe urma? Cum am fi coboarat vreo suta de kilometri pe rau in jos? Nu stiu. N-am avut un raspuns nici atunci, cum nu il am nici acum.
Row, row, row your boat…
Pe la doua noaptea Paco a cedat: mi-a mormait ceva pe limba lui, mi-a intins lanterna si s-a cuibarit pe fundul canoei. Trebuia sa doarma, l-am inteles.  Am luat lanterna in mana si, dintr-o data, somnul mi -sa sters de pe pleoape. Eram mandru si ingrijorat in acelasi timp. Mandru – pentru ca Paco avusese suficenta incredere in mine incat sa-si puna viata in joc si sa se culce linistit. Ingrijorat – pentru ca de mine depindea soarta noastra, a tuturor.
ampi121
Mai responsabil decat atunci nu cred c-am mai fost vreodata in viata. Si negura mi se lipea de ochelari, si nu mai aveam tutun, si nu mai aveam tigari. Si am fost si bolnav:) (kiddin’!) Stiam, insa, ce aveam de facut: plimbi lanterna de sus in jos cand vezi vreo creanga amenintatoare, si la stanga sau la dreapta, in functie de cum coteste raul. Pana aici toate bune si frumoase. Practica, insa, era cat pe ce sa ne omoare.
Pe la cinci dimineata (ma uitam la ceas din cinci in minute – n-am asteptat niciodata ora sase dimineata cu atata infrigurarae) am avut impresia ca raul o ia la dreapta si i-am semnalizat cu lanterna lui Freddy in consecinta. De data asta, n-a fost sa fie: ceea ce mi se paruse un cot al raului era, de fapt, o fundatura. In fata mea, raza lanernei nu decupa altceva decat ceata si jungla. ‘Stop!” am strigat. Ca norocul, ‘stop’ e un cuvant usor de inteles, indiferent de limba. Freddy a oprit motorul, Florin, Aukcoo, Paco si Betto s-au trezit pentru o clipa. Aukcoo a facut o gluma proasta, Florin m-a intrebat daca nu vreau sa schimbam locurile (n-am vrut) si lumea a mers la culcare. Puricii sa va sarute.
Row, row, row your boat…
ampi15
Soarele, serios, a rasarit la sase fix. N-am vazut multe rasarituri de soare la viata mea, dar asta mi s-a parut de departe cel mai frumos.  Un Paco odihnit l-a inlocuit la carma pe Betto. Aukcoo mi-a dat o tigara. Am mancat o ciozvarta de mohas cu orez si m-am dus la culcare. M-am trezit o singura data, pentru a-mi da jos pelerina. Se facuse deja cald. Cand m-am trezit a doua oara, pe la amiaza, Pucaurquillo era deja in zare. Erau barci, vedeam oameni, case. Ajunsesem inapoi in civilizatie. N-am stiut daca sa ma buxur sau sa ma intristez.
ampi111
In sat, ne asteptau doua zile pline: pescuit cu baboassa, petrecerea de rams bun, trocul si, mai ales experienta cu veninul de broasca Philomedusa bicolor. Ayahuasca mai avea sa astepte. (Va urma)
PS Ma veti intelege daca pe parcursul acelei nopti n-am prea facut fotografii:) Tot ce vedeti e dupa rasaritul soarelui.
PPS Ma poate lamuri de ce ies fotografiile alb-negru??? Stiu, as putea pretinde ca sunt suficient de sofisticat pentru a prefera clasicul alb-negru…. Da’ rasaritul de soare in alb-negru parca nu are prea mult haz…

VoxPublica
VoxPublica
Lasă un răspuns

Your email address will not be published.